ă,î,â,ş,ţ,Ă,Î,Â,Ş,Ţ
Cautare nume medic 

Home » Legislatie medicala

Decizia nr. 1 din 23.01.2009

privind eliberarea certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România

În temeiul art. 379, 384, 406 şi 408 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi al art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului

Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România
d e c i d e:

Capitolul I
Exercitarea profesiei cu caracter permanent

Art.1 Au dreptul de a exercita, în condiţiile legii, profesia de medic pe teritoriul României persoanele posesoare a unui titlu oficial de calificare în medicină şi care au calitatea de:
a) cetăţeni ai statului român;
b) cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene;
c) soţul unui cetăţean român, precum şi descendenţii şi ascendenţii în linie directă, aflaţi în întreţinerea unui cetăţean român, indiferent de cetăţenia acestora;
d) membrii de familie ai unui cetăţean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b), aşa cum sunt definiţi la art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 260/2005 ;
e) cetăţenii statelor terţe beneficiari ai statutului de rezident permanent în România;
f) beneficiari ai statutului de rezident pe termen lung acordat de către unul dintre statele prevăzute la lit. b).

Art. 2. - (1) Profesia de medic se exercită cu caracter permanent pe teritoriul României de către persoanele prevăzute la art.1 în baza certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România.
   (2) Modelul certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România este prevăzut în Anexa nr.1 la prezenta decizie, anexă care face parte integrantă din prezenta decizie.

Art. 3. – (1) Certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România se acordă  persoanelor prevăzute la art.1 şi care, făcând cerere expresă în acest sens, îndeplinesc următoarele condiţii:
a) deţin un titlu oficial de calificare în medicină, în sensul articolului 371 alin. (3) din Legea nr. 95/2006privind reforma în domeniul sănătăţii;
b) nu se găsesc în vreunul dintre cazurile de nedemnitate sau incompatibilitate prevăzute de lege;
c) sunt apte din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de medic;
d) nu au întrerupt exercitarea profesiei pe o perioadă mai mare de 5 ani sau au obţinut diploma de licenţă în ultimii 5 ani;
e) au depus jurământul profesional;
f) au achitat taxa de înscriere în Colegiul Medicilor din România.
(2) În cazul în care medicul a întrerupt exercitarea profesiei de medic mai mult de 5 ani, acordarea certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România sau reluarea activităţii medicale se va face numai după atestarea competenţei profesionale conform legii.

Art. 4. – (1) În vederea obţinerii certificatului de membru, persoanele care îndeplinesc condiţiile legale vor depune la colegiul teritorial în a cărui rază îşi au, după caz, domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă următoarele documente:
a) cerere de înscriere;
b) originalul şi copia documentului de identitate;
c) titlul oficial de calificare în profesia de medic sau, dup caz, documentul care atestă recunoaştere titlului;
d) dovada exercitării profesiei de medic în ultimii 5 ani, respectiv adeverinţă de la locul de muncă, dacă este cazul sau dovada atestării competenţei profesionale;
e) cazier judiciar sau certificatul de probitate profesională eliberat de statul membru de origine sau de provenienţă însoţit de traducerea legalizată;
f) certificat de sănătate care să ateste starea de sănătate corespunzătoare exercitării profesiei de medic. Certificatul medical va fi vizat inclusiv de medicul psihiatru. Pentru certificatele emise în spaţiul european se va anexa o traducere legalizată.
g) declaraţie pe propria răspundere privind inexistenţa unei situaţii de incompatibilitate;
h) copie a certificatului de căsătorie, dacă este cazul;
i) chitanţa privind achitarea taxei înscriere.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se vor aplica şi medicilor rezidenţi.
 
Art. 5. - (1) Autorizaţiile de liberă practică emise până la data intrării în vigoare a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, de Ministerul Sănătăţii în temeiul Legii nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România, până la preschimbare, se echivalează cu certificatul de membru emis în condiţiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
 (2) Pâna 01 aprilie 2009 titularii autorizaţiilor prevăzute la alin. (1), precum şi ai certificatelor de membru al Colegiului Medicilor din România, emise în temeiul Legii nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România, sunt obligaţi să le preschimbe cu noul certificat de membru al Colegiului Medicilor din România.
(3) Rămân valabile certificatele de membru al Colegiului Medicilor din România emise conform Deciziei Consiliului Naţional al Colegiului Medicilor din România nr. 8/2006.

Art. 6. – (1) Certificatele de membru al Colegiului Medicilor din România vor fi emise şi eliberate de colegiile teritoriale ale Colegiului Medicilor din România, conform modelului prevăzut în anexă.
(2) Pentru medicii rezidenţi care obţin certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România, la rubrica «specialitate» se vor înscrie calitatea de rezident a titularului şi specialitatea în care urmează rezidenţiatul.
 
Art. 7. - La primirea certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România, titularul va semna într-un registru ţinut de colegiile teritoriale, care va conţine următoarele rubrici:
a) numele şi prenumele titularului certificatului;
b) facultatea şi anul absolvirii;
c) codul numeric personal;
d) seria şi numărul certificatului;
e) data depunerii jurământului profesional;
f) data eliberării;
g) semnătura titularului.
Capitolul II
Exercitarea profesiei de medic cu caracter temporar sau ocazional
  
Art. 8. – Absolvenţii facultăţilor de medicină promoţiile ulterioare anului 2005 care nu au fost confirmaţi în rezidenţiat, au dreptul de a exercita activitate medicală în limitele şi condiţiile prevăzute de lege în baza unui certificat de membru al Colegiului Medicilor din România, conform Anexei nr.2 la prezenta decizie, anexă care face parte integrantă din prezenta decizie, eliberat în baza următoarelor documente:
a) cerere de înscriere;
b) documentul de identitate şi o copie;
c) titlul oficial de calificare în profesia de medic;
d) contractul de muncă încheiat pe o durată de maximum 3 ani cu o unitate sanitară publică ori cu un cabinet de medicină de familie;
e) decizia conducerii unităţii medicale prin care se nominalizează medicul sub supravegherea şi responsabilitatea căruia se va desfăşura activitatea medicală;
f) cazier judiciar;
g) certificat de sănătate care să ateste starea de sănătate corespunzătoare exercitării profesiei de medic. Certificatul medical va fi vizat inclusiv de medicul psihiatru;
h) declaraţie pe propria răspundere privind inexistenţa unei situaţii de incompatibilitate;
i) copie a certificatului de căsătorie, dacă este cazul;
j) chitanţa privind achitarea taxei înscriere.

Art.9. – (1) În caz de prestare temporară sau ocazională de servicii pe teritoriul României, medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt exceptaţi de la obligativitatea înscrierii în Colegiul Medicilor din România.
(2) Exercitarea profesiei de medic conform dispoziţiilor prevăzute la alineatul (1) se aprobă de Ministerul Sănătăţii Publice în baza avizului eliberat de Colegiul Medicilor din România, conform Anexei nr.3 la prezenta decizie, anexă care face parte integrantă din prezenta decizie.

Art.10. – (1)Avizul prevăzut la articolul 9 alin.(2) se eliberează de Colegiul Medicilor din România, în baza următoarelor documente, comunicate de Ministerul Sănătăţii Publice:
a)  o declaraţie prealabilă scrisă, în care se precizează durata de prestare, natura, respectiv temporară sau ocazională, locul de desfăşurare a acestor activităţi, precum şi domeniul de asigurare sau alte mijloace de protecţie personală ori colectivă privind responsabilitatea profesională de care solicitantul beneficiază în statul membru de stabilire;
b) copia documentului de cetăţenie;
c) o dovadă prin care autorităţile competente ale statului membru de stabilire atestă că la data eliberării acestui document, posesorul este stabilit legal pe teritoriul său în vederea exercitării activităţilor de medic şi nu i-a fost interzisă exercitarea acestora, nici chiar cu titlu temporar;
d) diplomele, certificatele sau alte titluri de medic prevăzute de lege ori de normele Uniunii Europene pentru prestarea activităţilor în cauză.
(2) Avizul prevăzut la art. 9  alin. (2) se emite în termen de maximum 14 zile de la data comunicării de către Ministerul Sănătăţii Publice a documentelor prevăzute la alineatul 1. Avizul se emite în două exemplare, unul pentru Ministerul Sănătăţii Publice şi unul pentru colegiile teritoriale în vederea înregistrării medicului respectiv.

Art.11. – Avizul prevăzut la articolul 10 se eliberează pe o durată maximă de 1 an calendaristic, exclusiv pentru anul calendaristic în care a fost solicitat. 

 Art.12. – (1) Persoanele care nu se încadrează în condiţiile art.1 dar care au dreptul de a practica profesia de medic în statul de origine pot exercita profesia de medic pe teritoriul României numai cu caracter ocazional în baza aprobării Ministerului Sănătăţii Publice şi a avizului special emis de către Colegiul Medicilor din România conform modelului prevăzut în Anexa nr.4 la prezenta decizie, anexă care face parte integrantă din prezenta decizie.
(2)Persoanele prevăzute la alin.(1) vor exercita activitatea medicală exclusiv în cadrul unei unităţi medicale sau de învăţământ medical în scop demonstrativ didactic şi numai în perioada expres aprobată.

Art.13. -  Avizul prevăzut la articolul 12  alin.(1) se eliberează în baza următoarelor documente:
1. cerere de înregistrare şi emitere a avizului special;
2. copia documentului de cetăţenie;
3. o declaraţie prealabilă scrisă, în care se precizează durata de prestare, natura activităţii medicale, locul de desfăşurare a activităţilor, precum şi domeniul de asigurare sau alte mijloace de protecţie personală ori colectivă privind responsabilitatea profesională de care solicitantul beneficiază;
4. titlul oficial de calificare în profesia de medic;
5. atestatul emis de autoritatea competentă a statului de origine potrivit căreia persoana respectivă are dreptul de a profesia activitate medicală în statul respectiv;
6. invitaţia unei unităţi medicale româneşti sau, dup caz, a unei autorităţi publice ori a unei instituţii de învăţământ medical;
7. decizia conducerii unităţii medicale prin care se nominalizează medicul sub supravegherea şi responsabilitatea căruia se va desfăşura activitatea medicală pentru care se solicită avizul;
8. chitanţa privind achitarea taxei de înregistrare.

Art.14. – Au de drept calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România toţi medicii înscrişi până la data intrării în vigoare a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

 Art. 15. -  Certificatele de membru al Colegiului Medicilor din România prevăzute la articolul 2 şi articolul 8 vor fi emise şi eliberate de colegiile teritoriale ale Colegiului Medicilor din România.
 
Art. 16. – (1)În caz de pierdere, furt sau deteriorare a certificatului de membru al Colegiului medicilor din România se eliberează duplicat.
(2)Taxa pentru eliberarea duplicatului se stabileşte de consiliul colegiului teritorial.

Art. 17. - Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, 
VASILE ASTĂRĂSTOAE

Bucureşti, 23 ianuarie 2009

 

 

 
    Nr. 1  
Anexa 1

         
 
COLEGIUL MEDICILOR DIN ROMÂNIA

COLEGIUL MEDICILOR ________  
    
        
       Data:  
          
  CERTIFICAT DE MEMBRU  
    
  Nr.    
   
       
 să practice profesiunea de medic potrivit prevederilor legale.  
  
 Activităţile autorizate se pot desfăşura cu îndeplinirea condiţiilor de dotare minimă iar dispozitivele medicale utilizate la desfăşurarea activităţilor autorizate trebuie înregistrate la Ministerul Sănătăţii Publice
Titularul Certificatului a depus jurământul la data de ……………. 
  
      
PREŞEDINTE,    
   
          
 Notă: Certificatul de membru se avizează anual pe baza asigurării de răspundere civilă pentru greşeli în activitatea profesională, valabilă pentru anul respectiv. 
  
NR. POLITA  ASIGURARE  /   DATA SOCIETATEA
DE ASIGURARE AVIZUL ANUAL

…………………………………..
 

…………………………………..
 

…………………………………..
 


…………………………………..
 

…………………………………..
 

…………………………………..

…………………………………..
 

…………………………………..
 


…………………………………..
 

…………………………………..
 

…………………………………..
 

…………………………………..
 

…………………………………..

…………………………………..
 

Anexa 2

          
COLEGIUL MEDICILOR DIN ROMÂNIA

COLEGIUL MEDICILOR ________  
    
    
        
       Data:  
  CERTIFICAT DE MEMBRU
PRACTICA SUPRAVEGHEATA  
    
  Nr.    
 
              
 să practice profesiunea de medic potrivit prevederilor legale 
  
 Activităţile autorizate se pot desfăşura cu îndeplinirea condiţiilor de dotare minimă, iar dispozitivele medicale utilizate la desfăşurarea activităţilor autorizate trebuie înregistrate la M.S.P. 
  
  
    PREŞEDINTE,    
   
       
Nota 1. Medicii absolventi ai Facultatilor de Medicina ulterior promotiei 2005 au dreptul sa profeseze medicina pe teritoriul Romaniei conform prevederilor Ordonantei 12/2008, art. 18, numai in sistem salarial/practica supravegheata sub tutela unui medic specialist
Notă 2: Certificatul de membru se avizează anual pe baza asigurării de răspundere civilă pentru greşeli în activitatea profesională, valabilă pentru anul respectiv. 
  
NR. POLITA  ASIGURARE  /   DATA SOCIETATEA
DE ASIGURARE AVIZUL ANUAL


…………………………………..
 

…………………………………..
 

…………………………………..
 

…………………………………..
 

…………………………………..
  

…………………………………..
 

…………………………………..
 

…………………………………..
 

…………………………………..
 

…………………………………..
 

…………………………………..
 

…………………………………..
 

…………………………………..
 ANEXA 3

AVIZ
COLEGIUL MEDICILOR DIN ROMÂNIA
Pentru activitatea temporară  pe teritoriul României pentru medicii din Uniunea Europeana, Spaţiul Economico-European si Confederaţia Elveţiei

COLEGIUL MEDICILOR AVIZEAZĂ

Pe Dl/Dna Dr. ................................ cetăţean .............................. posesor al Paşaportului Serie.......................... nr. ........... CI serie............................ nr...........   absolvent al Facultăţii de Medicină.......................................................................................  ............................................cu diploma de absolvire Seria...................., nr................, promoţia................, specialist ..........................................., atestat studii complementare................................................................................................., să practice temporar servicii medicale pe teritoriul României în conformitate cu prevederile art.370 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sanitar.
Avizul este valabil exclusiv pentru anul calendaristic pentru care a fost solicitat.
Activitatea medicală are caracter temporar şi va fi exercitată in limitele competenţelor certificate.
Responsabilitatea pentru activitatea desfasurată revine medicului în cauză, în limitele competenţelor profesionale, fiind exclusă cercetarea pe subiecţi umani.
Avizul se comunică Ministerului Sănătaţii Publice şi colegiului teritorial al Colegiului Medicilor din România unde urmează să îşi desfăşoare activitatea.

Secretar General
Coordonator Dep. Acreditări Avizări

ANEXA 4

AVIZ
COLEGIUL MEDICILOR DIN ROMÂNIA
Pentru exercitarea activităţii medicale cu caracter ocazional  pe teritoriul României pentru medicii care nu aparţin Uniunii Europene, Spaţiului Economico-European şi Confederaţiei Elveţiei

COLEGIUL MEDICILOR AVIZEAZĂ

Pe Dl/Dna Dr. ................................ cetăţean .............................. posesor al Paşaportului Serie.......................... nr. ........... ............................ nr........ absolvent al Facultăţii de Medicină ...........................................................................................,diploma de absolvire Seria..........................., nr................, promoţia...................., specialist .............................................................................................., atestat studii complementare ................................................................................................., sa practice ocazional servicii medicale pe teritoriul României în conformitate cu prevederile Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sanitar .
Avizul este valabil exclusiv pentru perioada............................................................
Activitatea medicală are caracter ocazional şi va fi exercitată în unitatea medicală .................................................., şi va avea caracter didactic, de instruire a personalului medical românesc, de informare sau schimb de experienţă.
Responsabilitatea pentru activitatea desfăşurată revine medicului în cauză şi conducătorului unităţii medicale în care îşi desfăşoară activitatea, în limitele competenţelor profesionale, fiind exclusă cercetarea pe subiecţi umani.
Avizul se comunică Ministerului Sănătătii Publice şi colegiului teritorial al Colegiului Medicilor din România unde urmează să îşi desfăşoare activitatea.

Secretar General
Coordonator Dep. Acreditări Avizări

 

 


Credite EMC



Taxe pentru servicii
prestate la CM Brasov


Medici din Brasov

Baza de date cu medicii din Brasov si specialitatile lor medicale poate fi consultata online (253)
» consultati ...

© CMBv 2022  Prima pagina ·
Despre noi ·
Avizari ·
Membri ·
Legislatie ·
Contact ·